Transparency

transparency

Colaborarea între industrie și profesioniştii din domeniul sănătăţii este în avantajul pacienților. Această relație a avut ca rezultat o serie de inovații în domeniul medical și a schimbat felul în care multe boli ne afectează viețile. Profesioniştii din domeniul sănătăţii şi companiile din industria farmaceutica colaborează într-o serie de activități, de la cercetarea clinică, schimbul de informații cu privire la cele mai bune practici clinice și până la schimbul de informații cu privire la modul în care noile medicamente sunt adecvate îngrijirii pacienților. Asigurarea unui grad crescut de transparență în această relație care este deja bine reglementată și vitală permite întărirea bazei de colaborare pentru viitor. Societatea are așteptări din ce în ce mai mari cu privire la transparență, mai ales în domeniul medical. Takeda, în calitate de membru al EFPIA (Federația Europeană a Industriilor şi Asociaţiilor Farmaceutice) si al ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente), își dorește să respecte aceste cerințe prin publicarea transferurilor de valoare.

Disclosure Report

Disclosure Report R&D

Methodological Note

Dacă aveți comentarii sau întrebări cu privire la modul în care Takeda vă procesează informațiile, despre această notă metodologică sau despre conținutul Formularului de Declarare, vă rugăm să contactați Takeda Pharmaceuticals SRL, în atenţia: Anghel Voicu, adresă de corespondență: Str. Calea Plevnei nr.94, Bl.10 D2, Sector 1 București, România, E-mail Cco.smbx.roTransparencyRomania@takeda.comFax +40 21 335 03 94.……


Datele publicate de Takeda pe acest website nu pot fi utilizate in alt scop decat cel reglementat in Ordinul nr. 194/2015 al Ministerului Sănătății. Publicarea acestor date nu reprezinta o permisiune de a accesa website-ul Takeda pentru a utilizata suplimentar datele profesionistilor din domeniul sanatatii, cum ar fi corelarea acestor date cu altele publicate pe website-ul altor companii farmaceutice.

Takeda Pharmaceuticals SLR

Strada Buzesti Nr 76-80
Premium Point Building
Etaj 7, Sector 1
Bucharest,Romania
Tel: +40213350391

Email: Global.dl.ro.sm@takeda.com